Rezultatele evaluării performanţelor manageriale ale lui Daniel Vulcu la Teatrul Regina Maria. Comunicat

Pe data de 14 mai 2021 a fost constituită comisia de evaluare anuală a managementului Daniel Sorin Vulcu pentru anii 2017, 2018 și 2019, evaluare realizată în baza Sentinței civile nr. 63/2021/CA a Tribunalului Satu Mare.

Perioadele în care domnul Daniel Sorin Vulcu a desfășurat efectiv activitate de management și care au făcut obiectul evaluării conform Senntinței civile sunt: 01.01.2017-31.12.2017, 01.01.2018-02.05.2018, respectiv 27.11.2019-30.11.2019.  

Rezultatul final pentru perioada 01.01.2017-31.12.2017 este nota 9,10, iar pentru perioada 01.01.2018-02.05.2018, nota finală este 8,85. Anul 2019 nu a făcut obiectul evaluării anuale, întrucât perioada de management a fost de 3 zile. Această perioadă va fi luată în calcul la evaluarea finală

Componența comisiei de evaluare a fost următoarea:

Preşedinte: prof.univ.dr. Alexandru Boureanu – manager al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – în calitate de specialist;

Membri:  – conf.univ.dr. Carmen Croitoru – Director general al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală – în calitate de specialist;

                –  Faur Nicoleta Anica– în calitate de reprezentant al autorităţii.

Secretariat:- Negru Marioara  – reprezentant al Compartimentului resurse umane;

                  – Szabo Agnes – reprezentant al Serviciului financiar-contabil;

                   Roșan Mihaela Simona – reprezentant al Compartimentului juridic.

Conform legii, în cazul în care rezultatele evaluărilor anuale sunte peste 8, autoritatea este obligată să realizeze evaluarea finală a managementului domnului Vulcu Daniel Sorin pentru activitatea desfășurată în anii 2017, 2018 și 2019 la Teatrul „Regina Maria” Oradea. Aceasta va avea loc pe data de 9 iunie, componența comisiei fiind aceeași.

Alte știri