Risc de inundații în Bihor și alte 5 județe. Hidrologii au emis o atenționare, valabilă până miercuri

Foto: arhiva

Ținând cont de prognoza meteo pe următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitațiilor anunțate, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare hidrologică potrivit căreia se pot produce scurgeri importante de ape pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Avertizarea de cod galben privește eintervalul de timp 8 august ora 16.00 – 10 august ora 14.00 și se referă la bazinele hidrologice Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mare, Someșul Mic, Someș, Crișul Negru, Crișul Alb, Arieș, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Cerna, Jiu, Gilort, Motru, Olt, Olteț, Argeș și Dâmbovița.

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomene de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj, Bihor, Alba și Hunedoara.

Distribuie informația
Alte știri