Ritmul vaccinării a încetinit dramatic. Sambătă s-au administrat doar 25.000 de doze

Foto: GettyImages

În ultimele 24 de ore au fost administrate 25.479 doze de vaccin, dintre care 20.194 – Pfizer, 3.224 – Johnson&Johnson, 1.189 – Moderna şi 872 – AstraZeneca, potrivit unei informări a Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

CNCAV arată că, în acelaşi interval, 8.284 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 17.195 cu cea de-a doua.

Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 8.716.424 de doze unui număr de 4.627.395 de persoane, dintre care 288.812 au primit o doză şi 4.338.583 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7 reacţii adverse – 2 de tip local şi 5 de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 16.492 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID – 1.773 de tip local şi 14.719 de tip general.

Distribuie informația
Alte știri