România, locul I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru juniori cu un punctaj record

Foto: Facebook Societatea de Științe Matematice din România

În perioada 28 iunie – 3 iulie 2022, la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina) se desfășoară cea de a 26-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (JBMO 2022).

La JBMO participă echipe formate din câte 6 elevi din Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herțegovina, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia – țări oficiale, precum şi echipe din Arabia Saudită, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina (echipa B), Croația, Franța, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan – țări invitate, informează într-o postare pe Facebook, Societatea de Științe Matematice din România.

Elevii români au obținut următoarele rezultate:

Medalii de aur:
Aida Mitroi (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr.16 „Take Ionescu”, Timișoara) – punctaj maxim
Victor-Vasile Dragoș (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare) – punctaj maxim
Andrei Vila (clasa a VIII-a, Liceul Internațional de Informatică, București)
Radu-Ionuț Stoleriu (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași)

Medalii de argint:
David Ghibu (clasa a VIII-a, Liceul Internațional de Informatică, București)
Emanuel Mazăre (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Pitești)
Echipa României a fost condusă de profesorii:
Marius Perianu, Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina (leader)
Cristian-Teodor Mangra, Colegiul Național „Tudor Vianu”, București (deputy leader)
Cristian Lazăr, Colegiul Național Iași (observator)

În clasamentul neoficial pe națiuni, România a ocupat locul întâi cu 224 de puncte din 240 posibile, cel mai mare scor general pe echipe înregistrat în istoria competiției. Următoarele locuri de pe podium au fost ocupate de Serbia – 174 de puncte, respectiv Turcia – 166 de puncte.

Distribuie informația
Alte știri