România s-a calificat la Campionatul European de polo din 2020. Sunt și orădeni în lot

facebook csm oradea

Naţionala masculină de polo a României a învins, duminică, reprezentativa Maltei, cu scorul de 13-7, în al doilea meci din grupa C a preliminariilor Campionatului European din 2020 şi s-a calificat la turneul final, transmite News.ro.

În primul meci al turneului, tricolorii au câştigat cu 15-7 în faţa Portugaliei şi se califică cu două victorii de pe prima poziţie. A doua echipă calificată din grupa C este Malta. Trei jucători de la CSM Oradea au fost convocați la competitie. Ei sunt Vlad Georgescu, Silvian Colodrovschi și Vlad Dragomirescu. Lotul îi mai cuprinde pe orădenii Marius Țic și Istvan Szabo.

Campionatul European din 2020 va avea loc la Budapesta între 12-26 ianuarie. Din celelalte grupe de calificare fac parte Germania, Georgia, Elveţia (grupa A), Franţa, Slovacia, Ucraina, Belarus (B) şi Olanda, Turcia, Lituania (D).

La turneul final sunt deja calificate primele opt clasate la ediţia din 2018, adică Serbia, Spania, Croaţia, Italia, Grecia, Muntenegru, Rusia, Ungaria. Primele nouă clasate la CE2020 vor avea şansa să lupte pentru calificarea la JO de la Tokyo, în cadrul turneelor preolimpice.

Distribuie informația
Alte știri