Românii ar putea merge în Statele Unite fără viză. Anunțul secretarului american pentru securitate internă

Foto: ekathimerini.com

Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări, între care și România, în programul de renunţare la obligativitatea vizelor (visa waiver) care permite deplasarea în Statele Unite fără viză pentru o şedere de până la 90 de zile, a anunțat secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, relatează Reuters.

În luna februarie, Mayorkas a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne şi ambii „şi-au exprimat interesul continuu pentru menţinerea Acordului dintre SUA şi UE privind utilizarea şi transferul de date din registrele cu numele pasagerilor (PNR) şi pentru colaborarea cu Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România pentru a îndeplini condiţiile pentru Programul visa waiver”.

Din luna septembrie și croații pot merge în Statele Unite fără vize.

În prezent, în programul SUA de renunţare la obligativitatea vizelor se află 40 de ţări, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească cerinţe legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.

Aceste cerinţe includ o rată a refuzurilor acordării de vize temporare sub 3%, eliberarea de documente de călătorie securizate şi o colaborarea strânsă cu autorităţile americane care se ocupă cu aplicarea legii şi combaterea terorismului, potrivit unor precizări făcut luna trecută de Departamentul american pentru securitate internă.

Distribuie informația
Alte știri