Românii care se întorc acasă vor primi finanţare de până la 40 de mii de euro, pe care nu trebuie să îi dea înapoi. Asta printr-un program special dedicat Diasporei. De asemenea, vor avea parte şi de consiliere în domeniul business-ului.
Condiţia este ca în ultimii 3 ani să fi locuit cel puţin 12 luni dincolo de graniţă şi să vrea să desfăşoare activităţi economice, altele decât cele agricole, într-unul dintre orașele din ţară.
Românii acceptaţi în program vor primi finanţarea de 40 de mii de euro în două tranșe: 3 sferturi în avans, restul – după ce proiectul este implementat. Programul Diaspora Start-Up se va derula până în vara lui 2020.
COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu