Românii cu venituri mici şi persoanele cu dizabilităţi, tot mai compleșiți de scumpiri, vor primi vouchere valorice la fiecare două luni

Foto: stirileprotv.ro

Aproape aproape 3 milioane de români vor primi un ajutor financiar din partea statului din care își pot cumpăra alimente de bază, din luna iunie. Este planul Guvernului, care ar urma să fie aprobat săptămâna viitoare.

Românii şi pensionarii care au venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi sau fără adăpost şi familiile cu venituri mici sunt persoanele care vor beneficia de acest ajutor. Vor primi cei 250 de lei ajutor de la stat vor putea să îşi cumpere carne, unt, ouă, lapte, fructe şi legume. Toate aceste alimente trebuie să le ajungă timp de 2 luni.

4 lei pe zi este soluţia pe care Guvernul a pregătit-o pentru românii cu venituri mici, afectați, ca toată lumea, de scumpiri. Banii nu se dau fizic, ci sub formă de vouchere electronice, pe un card ce urmează să fie emis. Banii nu pot fi scoşi, iar cine face speculă riscă amenzi.

Într-o perioadă în care preţurile cresc de la o zi la alta, economiştii spun că orice ban în plus este bine-venit. Însă ajutorul statului nu trebuie să se limiteze.

Distribuie informația
Alte știri