Romantism cu mângâiere de Stradivarius pe scena Filarmonicii Oradea

Ceaikovski și Mendelssohn-Bartholdy sunt oferta Filarmonicii orădene pentru ultimul concert cu abonații din stagiunea aceasta, ce va avea loc joi, de la ora 19, în sala Filarmoncii. Violonistul Răzvan Stoica, invitatul serii, va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski. Lucrarea sa va fi încadrată de Uvertura Frumoasa Melusină și de Simfonia a IV-a în La major de Felix Mendelssohn-Bartholdy.

Răzvan Stoica, pentru a doua oară alături de orchestra orădeană în această stagiune, spune despre concertul lui Ceaikovski că este unul dintre concertele sale preferate, care i-a adus și cele mai multe premii la concursurile de profil din țară și din străinătate. „Este un concert care nu devine plictisitor. De fiecare dată când îl cânt descopăr ceva nou. E și un concert periculos, pentru că trădează lipsurile tehnice ale solistului. E un concert fabulos, cu o încărcătură emoțională ieșită din comun.” Răzvan Stoica va cânta pe vioara Stradivarius „The Queen” pe care a câștigat-o în 2008 la concursul Strad Prize. Vioara i-a aparținut lui Nicolo Paganini, iar apoi prietenului acestuia Heinrich Wilhelm Ernst.

Dirijorul Janko Zsolt se bucură să încadreze celebrul concert cu cele două lucrări de Mendelssohn-Bartholdy. „Sunt două piese superbe. Deși compozitorul era atât de tânăr când le-a scris, sunt piese de maturitate. Nu le lipsește nimic. Ce păcat că Mendelssohn a murit atât de tânăr (doar 38 de ani)!”

Concertul va fi susținut de solist și orchestra filarmonicii dirijată de Janko Zsolt și vineri seara la Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe. Kurucz Tibor, directorul artistic al Filarmonicii, spune că aceste concert face parte din microstagiunea organizată la teatrul din Sfântu Gheorghe. „Am fost invitați anul trecut acolo, dar din cauza pandemiei … Acum trei săptămâni invitația a fost reînnoită. Ne bucurăm să facem parte și anul acesta dintre invitați.”

Filarmonica va mai susține două concerte în luna Iunie, după care va urma o scurtă vacanță. Din luna Iulie va urma o stagiune de vară, cu concerte cel mai probabil în aer liber, precizează Kurucz Tibor.

Daniela Stoica

Distribuie informația
Alte știri