S-a aprobat depunerea spre finanțare prin PNRR a proiectului de reabilitare a Grădiniței nr. 42

Consilierii locali au votat joi, 21 aprilie, în ședință extraordinară, proiectul de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 42, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), apelul de proiecte Componenta 5 – Valul Renovării.

Proiectul cu o valoare 3.621.548 lei (fără TVA) vizează reabilitarea integrală a imobilului care adăposteşte grădiniţa 42, situată pe str. Salcâmilor, nr. 8 A.

Grădinița a fost construită în 1976, având o suprafață desfășurată a clădirii de cca 1300 mp și 180 de preșcolari înscriși, la care se adaugă personalul didactic și nedidactic.

Astfel, proiectul de reabilitare a grădiniței  vine să completeze lista celor 12 proiecte cu o valoare de peste 26 de milioane de euro, care au fost depuse de către Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Direcția Patrimoniu Imobiliar, vineri 1 aprilie, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării.

Distribuie informația
Alte știri