S-a deschis Superland, cel mai mare loc de joacă din sud-estul Europei

Superland, cel mai mare loc de joacă pentru copii din sud-estul Europei, şi-a deschis porţile pe 31 decembrie. Complexul din Braşov se întinde pe 17.000 de metri pătraţi, iar investiţia se ridică la 10 milioane de euro.

Una din atracţiile parcului este cinematograful 8D, unic în Europa, transmite brasovromania.net. Acesta are o vedere panoramică de 360 de grade, atracţie ce de asemenea este unică în Europa la ora actuală.

O altă atracţie este Luna Park, o zonă de aproape 400 de metri pătraţi care include un carusel, un pendul şi maşini zburătoare. Nu lipsesc nici jocurile electronice, iar părinţii se vor putea juca alături de cei mici într-un spaţiu amenajat special. Reprezentanţii spun că majoritatea jocurilor sunt concepute astfel încât să dezvolte capacitatea de coordonare a copiilor.

Noul loc de joacă este deschis de luni până joi, dar şi duminică de la 10.00 la 22.00. Vineri şi sâmbătă este deschis până la ora 23.00. Tariful pentru copii este de 40 de lei toată ziua de luni până joi sau 45 de lei pentru 4 ore de vineri până duminică. O oră suplimentară costă 15 lei. Adulţii vor plăti 20 de lei la prima intrare, iar 10 lei la următoarele.

Distribuie informația
Alte știri