S-a redeschis restaurantul Graf din Oradea, cu o nouă identitate și un altfel de concept. VIDEO

Noul Graf, acum restaurant& pizzerie, și-a deschis porțile. Din această săptămână, localul de pe strada Delavrancea din Oradea își întâmpină oaspeții cu mâncare fără pretenții de „fine dining” dar cu gusturi complexe, cu ingrediente bune, multe dintre ele locale.

Față de vechiul Graf încercăm să transpunem o abordare mult mai prietenoasă . De exemplu, fiind foarte aproape de Aquapark, vrem că oaspeții noștri să nu fie constrânși de dress code și să nu aibă rețineri să vină în restaurant în tricou și pantaloni scurți spune noul manager al restaurantului

Sebastian Muscaș a absolvit Facultatea de Geografie Turism din Oradea, a lucrat doi ani la Hilton iar apoi a făcut nenumărate cursuri în țară dar și în Germania și Italia. Acolo a devenit adeptul mâncărurilor gătite încet, în care bucătarul pune mult suflet, unde servirea e una rezonabil de rapidă, iar ospătarul îi spune oaspetelui povestea preparatului. Urmând aceste principii, meniul GRAF include 40 de preparate, 10 salate, 20 de sortimente de pizza cu blat cu maia, deserturi fine iar selecția de vinuri va fi curând îmbogățită și cu licori din zona Bihorului.

Vom veni și cu preparate mai abordabile, mai comune respectând cât mai mult rețetele tradiționale. De exemplu,gustarile vor conține preparate locale ca zacusca de peste de la Șoimus, pastramă de vită sau pate de mangaliță, facute în casă. Oferta restaurantului va conține și numeroase preparate marine, a completat Muscaș

Graf Restaurant& Pizzerie, situat pe str B St Delavrancea nr 3, are 80 de locuri în interior, în două saloane elegante dar calde și dispune și de un spațiu aerisit și sigur de joacă pentru micuții de peste 3 ani.

 

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri