S-a schimbat modificarea! Tarifele RCA vor fi plafonate doar 3 luni, deși se anunțase o extindere cu 6 luni

Foto: dreamstime.com

Prelungirea plafonării preţului poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023 a fost aprobată de Guvern pe o perioadă de trei luni, începând cu 1 ianuarie, până în martie 2024, nu pe 6 luni, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Guvernul a anunțat inițial, joi seară, că plafonarea a fost prelungită cu șase luni.

„Este un bun prilej să revin cu o rectificare faţă de o decizie luată ieri. E vorba despre extinderea plafonării preţului la poliţele RCA pe anul 2024, începând cu 1 ianuarie. Se extinde acel termen la trei luni, nu la şase luni, cum am comunicat ieri. O foarte bună observaţie însuşită în şedinţa de guvern ieri este aceea că Legea concurenţei permite prelungirea termenului într-o situaţie excepţională cu şase luni de zile, dar după aceea se poate prelungi această excepţie numai pe module de câte trei luni”, a explicat purtatorul de cuvânt Mihai Constantin după şedinţa de guvern.

El a precizat că, în consecinţă, prelungirea plafonării preţului RCA a fost făcută până în martie.

Joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, anunţase că Guvernul a aprobat prelungirea plafonării cu încă şase luni a poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023, la care se adaugă rata inflaţiei de maximum 6,8%.

Distribuie informația
Alte știri