S-au afisat rezultatele finale ale titularizarii. Aproape 100 de contestatii au fost admise

Azi, 3 august, conform calendarului de desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice în învăţământ, s-au afişat rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor. Rezultatele finale au fost afişate la centrele de concurs, cât şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

În acest an, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, în cadrul concursului de titularizare, din totalul de 983 lucrări evaluate s-au înregistrat 183 contestaţii, 93 fiind admise și 90 respinse. În urma recorectării la 50 de lucrări notele au crescut, iar la 43 de lucrări notele s-au micşorat.

Potrivit rezultatelor după soluţionarea contestaţiilor, în Bihor s-au înregistrat 171 de candidaţi cu note cuprinse între 1.01 şi 4.99, 361 au avut note cuprinse între 5-6.99, iar 451 de candidați au avut note peste 7.
Sedințele publice de repartizare pentru cadrele didactice care au obținut cel puțin nota 7 se vor realiza la Inspectoratul Școlar Județean Bihor în 8-9 august (în vederea angajării pe perioadă nedeterminată), respectiv 19-22 august (în vederea angajării pe perioadă determinată). Pentru cei care au obținut note cuprinse între 5-7, aceștia pot participa la ședințele publice din 26, 29 august.

Distribuie informația
Alte știri