S-au publicat rezultatele de la Bacalaureat 2024

Rezultatele la Bacalaureat 2024 au fost publicate luni, 8 iulie, pe bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen.  Ele sunt în format anonimizat, ceea ce înseamnă că pe pagina online dedicată apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat a primit anterior afișării rezultatelor codul specific.

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată în ultimii ani (an de referință – 2009).

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%).

Cea mai mare rată de promovare este în Cluj, Galaţi, Brăila, Bacău şi Braşov iar cea mai slabă în Ilfov, Harghita, Giurgiu, Mehedinţi, Teleorman.

Bihorul sta destul de bine. Rata de promovare este de 82,5%.

39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10, transmite Ministerul Educației într-un comunicat de presă. 2 sunt din Bihor.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri