„Să fim eroi!” Darius are nevoie în continuare de sânge

„Dacă este cineva dispus să doneze, vă rog să mergeți la Centrul de Transfuzii din Oradea sau în alte centre din țară și să donați pentru Bala Darius. Vă rog din suflet, haideți să ajutăm! Să fim eroi!”. Cei care vor să doneze pentru a-l ajuta pe Darius trebuie să specifice numele pacientului: Bala Darius, internat la Secția ATI 1, la dr. Pantiș Carmen. Este mesajul disperat al familiei elevului de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, care a fost implicat într-un grav accident de circulație.

Tânărul în vârstă de 18 ani a ajuns în stare critică la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă după ce sâmbătă seara a intrat cu maşina într-un parapet şi într-un stâlp de electricitate de pe marginea centurii Oradea. Luni, 15 iulie, fost transferat la Timișoara cu un elicopter SMURD și a fost operat. I s-a fixat bazinul și a fost rezolvată chirurgical și fractura de la femurul stâng. Procedura a fost realizată de doctorii Mircea Popescu şi Silviu Drăguşanu de la Casa Austria, clinică a Spitalului Judeţean Timişoara.

Elevul de la „Eminescu” se află în comă indusă, fiind intubat, ventilat și are nevoie în continuare de sânge, spune dr. Carmen Pantiş, medicul care l-a îngrijit pe Darius în primele 24 de ore cât a fost internat la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă din Oradea dupā accident.
Foto: bihon.ro

Distribuie informația
Alte știri