Salvamont România: 123 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Foto: Salvamont Maramures/Facebook

104 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont. Numărul a fost de două ori mai mare decât în intervalul precedent de 24 de ore, când s-au primit 52 de telefoane pentru a cere ajutor.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, au fost salvate, în ultimele 24 de ore, 123 de persoane, iar 36 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit, de asemenea, 50 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Distribuie informația
Alte știri