Salvamontiștii au avut anul trecut peste 6.000 de intervenții şi au salvat mai mult de 7.000 de oameni care s-au aventurat pe munte nepregătiţi. De acum, echipele de salvatori montani vor putea ajunge mai rapid la răniţi și vor avea acces uşor pe drumuri greu practicabile.
Salvamont România a primit 34 de autospeciale noi, care au inclusiv remorca pentru câinii de salvare-căutare. Autospeciala corespunde unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate.
Autospecialele au fost achizionate de IGSU în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”, iar proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operational Regional 2014-2020 și au fost predate fiecărui Serviciu Public Județean Salvamont din România!
Salvamont România se confruntă, însă, cu problema personalului. La nivel național sunt 290 de persoane, atât voluntari cât și angajați. O ordonanță de urgență de anul trecut i-ar pune pe salvamontiști într-o situație dificilă. Dacă în următoarele luni va intra în vigoare, 15% din personal, adică 44 de angajați, ar urma să fie concediați.