Sânmartinul se pregătește de Sărbătorile Pascale

Foto: arhiva

Timp de două zile, la Sânmartin va avea loc prima ediție a Festivalului de Pricesne și Împestrit Ouă din comună. Mai exact pe 13 si 14 aprilie.

Programul zilei de sâmbătă implică organizarea unui atelier de împestrit ouă, la care vor participa atât meșteri populari din zona Beiușului, cât și copii interesați de păstrarea tradițiilor românești.
Aceștia sunt așteptați începând cu ora 10:00, în incinta Școlii Gimnaziale „Floare de Lotus” din Sânmartin.

Manifestarea continuă duminică, de la ora 15:00, la Biserica Ortodoxă Rontău, acolo unde va avea loc festivalul de pricesne „Luminează-te, noule Ierusalime!”. Printre cei care și-au anunțat prezența se numără preoții Marian Mărcuș și Ciprian Marțiș, interpreții Alexandra Maria Secan, Aurica Vaida și Ioana Crișan, dar și Corul Bisericii Ortodoxe Nufărul Oradea.

Evenimentul este organizat de Primăria comunei Sânmartin, în parteneriat cu Consiliul Local Sânmartin, Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai și Biserica Ortodoxă Rontău.

Distribuie informația
Alte știri