Saptamana Patimilor: Martea Mare. Semnificatia zilei

Suntem în Marțea Sfântă și Mare. La Ierusalim, Iisus se dezlănțuie împotriva celor pe care îi socotește impostori, trădători ai Tatălui Ceresc. Predica lui e ca un cântec de lebădă. Știe că nu se poate sustrage destinului său divino-uman, de aceea își afirmă răspicat mesajul, fără concesie merge la țintă.

In biserici, se săvârșește slujba deniilor, rânduieli de o frumusețe deosebită, care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Astazi, se citesc Evangheliile, care ne amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului.

În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica, potrivit crestinortodox.ro. Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere: „De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.

Alte știri