Sărbători cu suflet la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

În așteptarea Sfintelor Sărbători, ca o pregătire pentru trăirea frumuseții acestora în comuniune cu cei de lângă noi, prin gesturi de solidaritate, generozitate şi altruism, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, dimpreună cu copilașii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23, au derulat o serie de proiecte de suflet, menite să picure un strop de lumină şi de bucurie în viaţa celor de lângă ei.

Astfel, în perioada 5-16 decembrie 2022, s-a derulat în școală o campanie umanitară de strângere de alimente, în proiectul din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară – De Crăciun, fii mai bun!, în care copiii noștri și-au arătat mărinimia donând sute de kilograme de alimente neperisabile (ulei, zahăr, orez, paste făinoase, conserve, dulciuri, fructe etc ), din care s-au pregătit 52 de pachete pentru copiii proveniți din familii dezavantajate, iar o parte foarte consistentă a fost direcţionată către Asociația Filantropia Oradea și Asociația Annah, pentru mesele nevoiașilor, din grija acestor organizații.

În aceeași perioadă, într-un parteneriat școlar aflat deja la a zecea ediție, în cadrul proiectului Legături între școli, punți între suflete!, elevii noștri au donat obiecte vestimentare, jucării și dulciuri care au ajuns, în preajma sărbătorilor, la copilașii mai puțin norocoși, care învață la Școala Gimnazială din Cărăndeni. Darurile au fost duse chiar de către copii, însoțiți de părinți și de cadre didactice, care i-au și colindat pe colegii lor de la Cărăndeni.

Punctul culminant al gesturilor de gentilețe sufletească a elevilor noștri a fost reprezentat de tărgul culinar cu caracter filantropic organizat marți, 20 decembrie 2022, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Proiectului Din suflet de copil. Sălile de mese, care s-au dovedit neîncăpătoare, și coridoarele școlii s-au umplut de dimineață de bucate apetisante, în special prăjituri, dar nu numai, pregătite de copii acasă, împreună cu familia, și vândute mai apoi pofticioșilor de bunătățuri. Din vânzarea acestora s-a adunat suma de 15.000 de lei, care a ajuns în buzunarele a 30 de copilași (500 de lei/copil),care învață în scoala noastră, pentru care sărbătoarea ce se apropie ar fi fost mai săracă decât s-ar cădea să fie orice praznic, dar mai cu seamă, sărbătoarea darurilor prin excelență, cum este cunoscut Crăciunul.

Nu în ultimul rând, cu mic cu mare, de le preșcolari la liceeni, copiii noștri au colindat mult și frumos în această perioadă, în cadrul serbărilor sau scenetelor specifice organizate pe clase, în școală sau în biserici, la festivaluri, concerte și concursuri de colinde, în Orașul faptelor bune, la instituții locale și județene, în școli partenere și centre sociale pentru copii și vârstnici, ducând peste tot vestea minunată a Nașterii Pruncului Iisus, cu entuziasmul și puritatea specifice vârstei.

Gesturi frumoase, tot atâtea expresii ale sensibilităţii pe care timpul binecuvântat al Sărbătorii o lucrează în suflete, făcându-ne să conştientizăm că bucuria adevărată se trăieşte împreună, OM lângă OM, sub binecuvântarea Cerului pregătit să coboare din nou pe pământ, într-o revărsare plenară de har, sfințenie, bunătate și bucurie.

Prof. Mirela-Titiana Rus

Distribuie informația
Alte știri