Marți, 2 martie a.c., echipajele de pompieri militari din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au desfășurat șase misiuni de stingere a incendiilor, cinci din aceste evenimente producându-se, în interval de aproximativ șase ore, la terenuri virane și agricole.
Primul apel care semnala izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată, la un teren viran din municipiul Salonta, a fost primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 16.10, iar până la ora 22.10, în dispeceratul ISU Bihor, au fost primite mai multe apeluri care sesizau situații de urgență similare, produse la terenuri situate în localitățile Tarcea, Cherechiu, Izbuc (comuna Cărpinet) și Sânnicolau Român.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență semnalate, la locurile indicate de apelanții numărului unic 112 au fost mobilizate echipajele de pompieri militari ale Detașamentului de Pompieri Salonta, Stației de PompieriValea lui Mihai, Stației de Pompieri Săcueni și Stației de Pompieri Ștei, care au acționat pentru localizarea și lichidarea a cinci incendii care se manifestau la terenuri virane și agricole, suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate și a miriștilor fiind de aproximativ nouă hectare. În cazul incendiului din localitatea Cherechiu, flăcările au deteriorat și doi stâlpi de susținere a rețelei de telefonie.
Evenimentele menționate au fost provocate, cel mai probabil, de acțiunile de ardere a vegetației uscate, desfășurate de cetățeni în scopul igienizării terenurilor și pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară.
În acest context, subliniem, încă o dată, faptul că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obținerea acceptului de la Agenția pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor:
- condiții meteorologice fără vânt;
- colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de cinci metri;
- desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Tot miercuri, 2 martie a.c., echipajele Detașamentului de Pompieri Salonta au intervenitpe strada Nicolae Talpoș din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnitla un autoturism, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.
Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în nouă minute de la primirea apelului prin numărul unic 112, reușind să împiedice propagarea flăcărilor și să limiteze pagubele la bancheta din spate și cca. un metru liniar izolație cablu electric.