Schimbări la vârful societății Parcuri Industriale Bihor

Începând cu data de 9 octombrie, Societatea Parcuri Industriale Bihor are un nou director. Este vorba despre Marius Mudura, economist de profesie, cu o experiență de 14 ani în managementul din sectorul privat și 3 ani de experiență în administrația publică. Marius Mudura face parte din Consiliul de Administrație al companiei din luna iunie 2017 și îndeplinește toate condițiile pentru ocuparea acestei funcții.

Această schimbare vine în urma promovării fostului director Delia Ungur în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al societății Parcuri Industriale Bihor.

“Consiliul de Administrație are un rol foarte important în cadrul societății pentru că el stabilește strategia companiei și direcțiile de dezvoltare. Am convingerea că pot contribui foarte mult la dezvoltarea acestei companii și a platformelor industriale pe care le administrează. Pentru mine, această numire reprezintă o ocazie de a-mi pune experiența în domeniul dezvoltării parcurilor industriale în slujba comunităților din județul nostru”, a declarat Delia Ungur, președintele Consiliului de Administrație al SC Parcuri Industriale Bihor SRL.

„Urmează o perioadă cu multe provocări pentru mine ca director al societății Parcuri Industriale Bihor. Avem proiecte mari în desfășurare, dar cu sprijinul Consiliului de Administrație și al echipei vom reuși să finalizăm tot ce ne-am propus”, a declarat Marius Mudura, directorul SC Parcuri Industriale Bihor SRL.
Societatea Parcuri Industriale Bihor are în prezent șase angajați și administrează parcul industrial din Tileagd, iar în perioada următoare va urma cel din Săcueni. De asemenea, compania se va ocupa și de administrarea Parcului Științific și Tehnologic care va fi realizat de Consiliul Județean Bihor în parteneraiat cu Universitatea Oradea. În luna septembrie societatea Parcuri Industriale Bihor a demarat proiectul Bihor Airport City care urmărește dezvoltarea unei zone pentru activități logistice și industriale pe terenul aferent Aeroportului Oradea neutilizat pentru activități aeronautice.

Distribuie informația
Alte știri