Schimbul școlar „Libertate”

În perioada 7-11 ianuarie 2020 se desfășoară schimbul școlar „Libertate” –  proiect derulat între Institutul „Saint-Roch” din Theux (Belgia) și Colegiile Naţionale „Emanuil Gojdu” şi „Mihai Eminescu” din Oradea. 108 elevi belgieni sunt găzduiți de familiile corespondenților lor români, elevi ai celor două colegii orădene.

Acest proiect vine în continuarea altor 4 proiecte realizate în același parteneriat în decursul ultimilor 15 ani și își propune realizarea unei cercetări de piață pentru a reflecta la ceea ce s-a pierdut și la ceea ce s-a câștigat odată cu apariția noilor tehnologii.

Miercuri au avut loc ateliere de lucru tematice și o vizită la Mănăstirea Sfintei Cruci, joi elevii belgieni au făcut o excursie de descoperire a lumii rurale și a meseriilor tradiționale din Țara Beiușului. Cu această ocazie au vizitat Muzeul Municipal Beiuș, apoi au participat la atelierele creativ-meșteșugărești (țesut, cusut, brodat, olărit, pictură pe ceramică, confecționarea de accesorii tradiționale) din cadrul Școlii „Bihor Couture”, propuse de Asociația Micul Beiușean. Ansamblul Zestrea Buduresii le-a oferit apoi un  spectacol de cântece și dansuri populare specifice zonei.

Azi, elevii belgieni vor vizita orașul Oradea, apoi se vor desfășura activități sportive belgo-române (volei masculin și feminin, baschet feminin și minifotbal masculin). Ziua se va încheia cu un spectacol pe care elevii belgieni îl vor oferi corespondenților lor și familiilor acestora.

Gergely Enikő

Distribuie informația
Alte știri