Școala de vară cu tema „Development in the Border Region”, la Universitatea Oradea

 Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Universitatea din Oradea, organizează – în perioada 5-17 iulie 2021 – Școala de vară cu tema Development in the Border Region, în cadrul Modulului Jean Monnet „Development of the Border Regions in Central and Eastern Europe Countries”, coordonat de lector univ.dr. Florentina Chirodea. Școala de vară va aborda subiectul dezvoltării regiunilor de frontieră, zone în care factorii istorici, socio-economici și geopolitici sunt determinanți în evoluția acestor areale, în timp ce migrația populației și a forței de muncă reprezintă un fenomen îngrijorător.

Deschiderea evenimentului a avut loc luni, 5 iulie, la Biblioteca Universității din Oradea, cursurile desfășurându-se în sistem hibrid (on-site și on-line). Cei 41 de studenți înscriși, din România și din Republica Moldova, vor participa la activități interactive a căror tematică vizează diferite dimensiuni ale dezvoltării: Dezvoltarea regiunilor de frontieră în UE – cadru teoretic, Regiunea, motor de dezvoltare economică, Cultura și paradiplomația – instrumente ale dezvoltării regionale și al integrării europene, Securitatea la frontierele Uniunii Europene, Mobilitatea forței de muncă în UE și integrarea tinerilor – probleme sociale generate, Rolul autorităților publice locale în dezvoltare, Politici și programe europene de dezvoltare regională, Patrimoniul istoric – factor în dezvoltarea unei comunități.

De asemenea, participanții vor avea ocazia să se întâlnească și cu specialiști din cadrul Consiliului Județean Bihor, care le vor explica strategiile și proiectele de dezvoltare locale.

Directorul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene

  Lector univ.dr. Florentina Chirodea

Distribuie informația
Alte știri