Scrisoare pastorală cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului 2019

Dragii mei,

…În Scrisoarea Pastorală de la Crăciun v-am scris despre singurătate. De data aceasta, voi insista asupra părăsirii și uitării, în același registru, de bună seamă. Sunt, din nefericire, prea mulți oameni în jurul nostru părăsiți și uitați: mame care își cresc singure copiii, ca niște adevărate eroine, pentru că soții lor le-au părăsit sau au plecat la muncă în străinătate, fără posibilitatea de a lua cu ei familia, copii singuri și părăsiți, crescuți de bunici (în cel mai fericit caz), sau în orfelinate, lipsiți de dragostea părintească și de statornicia sufletească oferită de familie, bolnavi abandonați pe paturile de suferință din spitale sau de acasă, care nu mai au pe nimeni să le aline durerea, deținuți în închisori, rupți de dragostea aproapelui și purtându-și cu greu, în singurătate psihică, pedeapsa și, vai, din ce în ce tot mai mulți vârstnici părăsiți și uitați în casele lor, ce se aseamănă, cu trecerea necruțătoare a timpului, cu mormintele.

Iubiții mei frați și surori, dragii mei fii și fiice sufletești, ca stavilă părăsirii și uitării, ca dovadă că am rămas creștini, că mai suntem oameni și nu ne-am lăsat molipsiți de ura și răutatea din lume, haideți să ducem lumina pascală, bucuria Învierii, vestea cea mare a mântuirii, să vestim Evanghelia păcii în toate casele unde trăiesc oameni părăsiți și uitați. Să ducem lumina lui Hristos în toate sufletele necăjite și întristate, în viața semenilor noștri suferinzi de boli, de neputințe, de singurătate, în toate casele fraților și surorilor în umanitate, fără a ne uita la apartenența lor culturală sau comunitară, unii dintre ei sunt refugiați din zonele de conflict, alții nu L-au cunoscut pe Hristos pentru că poate noi am uitat să propovăduim peste tot.

Dar, mai ales, să nu prididim a ne oferi noi înșine ca medicament pentru singurătatea, părăsirea, uitarea aproapelui, deoarece, nu de puține ori, lumina în viața celui părăsit și singur, uitat de ai săi și de lume, este tocmai prezența noastră iubitoare și bucuroasă, aducătoare de mângâiere și sprijin, de ajutor și binecuvântare, într-un plăpând efort și smerit exercițiu de a aduce lumina Sfintelor Paști, deodată cu vestea cea bună și mare a Învierii, în viața fratelui ori a surorii de lângă noi, în casa tristă și uitată, la omul părăsit care a uitat să mai zâmbească, pentru a vesti, din toată inima, din adâncul sufletului, cu toată puterea și energia, ca și cum ar fi pentru ultima dată în viața aceasta trecătoare, dar cu amintire de nezdruncinat pentru eternitate, cu gândul la veșnicia împreună cu Hristos Domnul și Prietenul, Arhiereul și Fratele nostru în umanitate, Dumnezeu-Omul și Împăratul veacurilor:

Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor și smerit și nevrednic închinător
la picioarele Tronului Preasfintei Treimi,
umilul vostru arhipăstor,
† Sofronie
Episcopul Oradiei