Se circulă în condiții de iarnă. Ceață şi polei în mai multe zone din țară

Foto: Freepik.com

Cu toate că nu sunt autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită, în această dimineață se circulă în condiții de iarnă în zonele de munte, precum și în județele din regiunea Moldovei, anunță Centrul Infotrafic.

„Ceața scade vizibilitatea în trafic sub 200 metri, izolat sub 50-100 metri, pe mai multe artere rutiere din județele Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Maramureș și Prahova.

Iar carosabilul este alunecos din cauza poleiului care se formează pe alocuri în județele: Harghita – DN 15 între Toplița și Borsec și DN 13B între Praid și Gheorgheni, Maramureș – DN 18 între Borșa și Cârlibaba și Vrancea – DN 2M între Andreiașu de Jos și Broșteni”, a transmis Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Conform sursei menționate, la nivelul ţării se circulă pe un carosabil umed, cu precipitaţii mixte pe alocuri, însă acestea au scăzut în intensitate faţă de ultimele 24 ore.

„Pe arterele rutiere principale, respectiv Autostrada A1 București-Pitești, Autostrada A2 București-Constanța, Autostrada A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, în general fără precipitații și fără porțiuni cu polei”, a mai precizat Centrul INFOTRAFIC din IGPR.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să reducă mult viteza în mers, distanţa de frânare crescând pe un carosabil umed, să-şi echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă dacă deplasarea va fi făcută pe sectoare de drum unde este zăpadă, gheaţă sau polei, să mărească distanţa de siguranţă între autovehicule, să evite bruscarea comenzilor şi manevrele riscante şi să se asigure foarte bine înainte de fiecare manevră.

Distribuie informația
Alte știri