Se deschid cinci noi puncte de trecere a frontierei cu Ungaria. Două sunt din Bihor

Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă că, de miercuri, 20 mai, vor fi deschise alte cinci puncte de trecerea a frontierei cu Ungaria. Este vorba de Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni.

În ultimele zile, punctele de frontieră cu Ungaria au fost extrem de aglomerate, timpul de așteptare la Nădlac fiind de aproape patru ore.

„Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2”, a spus Vela, citat de Mediafax.

Practic, vor exista 10 puncte de frontieră deschise, iar cetățenii care vin în România vor fi informați în timp real despre timpul de așteptare în fiecare punct de frontieră, prin alte mijloace decât cele disponibile pe site-ul Poliției de Frontieră.

Șefii Poliției de Frontieră din România și Poliției de frontieră din Ungaria se vor întâlni miercuri pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în țară.

Alte știri