Se lucrează la asfalarea drumului județean Oșorhei – Copăcel

Constructorii au început turnarea primului strat de asfalt pe drumul județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel. Lucrările de reabilitare la acest drum au început în februarie 2023 și au ajuns la un stadiu de execuție de 45%.

Lungimea drumului județean este de 12,8 kilometri. Lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste valea Sărand.

Reabilitarea DJ 767E face parte, alături de realizarea Centurii Oșorhei, din proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea” și reprezintă Lotul 1. Cel de-al doilea lot al proiectului cuprinde execuția Centurilor Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km), iar cel de-al treilea lot realizarea drumului Paleu – Biharia și Centura Biharia.

Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru Lotul 1 este de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Termenul de execuție este de 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. În ședința extraordinară de îndată de astăzi, 23 noiembrie, a fost aprobată actualizarea documentației necesară pentru semnarea contractului de finanțare.

Centura Oșorhei și reabilitarea drumului județean dintre Oșorhei și Copăcel, Centurile Nojorid, Sântandrei, Biharia și drumul de legătură dintre Biharia și Paleu, modernizarea DJ 763 Padiș – Ic Ponor și reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca fac parte din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN –T din județul Bihor”.

Valoarea tuturor investițiilor este de 130 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Distribuie informația
Alte știri