Se schimbă banii în Marea Britanie. Sunt bancnote care ies din uz

Marea Britanie va introduce treptat noi monede, bancnote şi timbre cu imaginea regelui Charles al III-lea, în timp ce noul cifru regal al Marii Britanii – monograma suveranului, va apărea pe clădiri guvernamentale şi cutii poştale, a anunţat marţi Palatul Buckingham, informează Reuters, conform Agerpres. 

Cifrul, ales de noul monarh dintr-o serie de modele pregătite de College of Arms – instituţie cu autoritate heraldică – constă din iniţialele „C” şi „R” – reprezentând numele regelui Charles al III-lea, şeful de stat al Regatului Unit, care i-a succedat Elisabetei a II-a după decesul acesteia, şi „Rex” (rege, în limba latină) – alături de o reprezentare a coroanei Sfântului Eduard.

O versiune utilizată în Scoţia va include coroana scoţiană.

Noul cifru va înlocui, în cele din urmă, inscripţia „EIIR” a regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a încetat din viaţă la începutul acestei luni, după 70 de ani de domnie.

„Decizia de a înlocui cifrul va rămâne la latitudinea fiecărei organizaţii, iar procesul va fi gradual”, a indicat Palatul Buckingham într-un comunicat emis luni.

Monedele cu Regina Elisabeta a II-a vor mai fi valabile ani de acum încolo.

Distribuie informația
Alte știri