Se schimbă programul Prima Casă. Ar putea fi acordat pe criterii sociale

Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) recomandă autorităţilor să recalibreze programul Prima Casă din punct de vedere social, prin revizuirea condiţiilor de accesare.

De la lansarea programului „Prima casă”, în anul 2009, aproximativ 20.000 de cetăţeni români pe an au contractat credite imobiliare prin acest program, ceea ce înseamnă că până în prezent au beneficiat de acest program circa 230.000 de persoane.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, a declarat pentru profit.ro că Ministerul Finanțelor va decide dacă este cazul sau nu să modifice programul Prima Casă, dar că există argumente în acest sens. „Inițial era un stimul pentru creditare, de ceva vreme nu mai este nevoie. Nici rolul social al programului nu mai e foarte bine conturat și ar trebui văzut dacă se poate recontura”, a declarat oficialul BNR.

Distribuie informația
Alte știri