Se strâng semnături pentru declanşarea grevei generale în Cultură şi Mass-Media

Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR-MediaSind a decis marţi strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale împotriva politicii anticulturale ale Guvernului, a anunţat federaţia sindicală într-un comunicat.

Data exactă a acestor acţiuni greviste va fi stabilită în cadrul unui Consiliu Naţional Extraordinar care va fi organizat în perioada 11-15 septembrie 2023.

Totodată, în timpul Festivalului Internaţional George Enescu va fi luată în calcul şi organizarea unor acţiuni de protest.

Potrivit MediaSind, principalele nemulţumiri ale delegaţilor prezenţi la Consiliul Naţional FAIR-MediaSind sunt legate de măsurile de austeritate preconizate de Guvern, care vor genera disponibilizări masive, blocarea activităţii în unele domenii, eliminarea voucherelor de vacanţă, a indemnizaţiei de hrană, a sporurilor pe baza unor criterii discriminatorii şi aberante, cu consecinţe dramatice faţă de salariaţi şi familiile acestora.

„În logica strâmbă a conducerilor Ministerului Culturii şi a Guvernului, o orchestră sau o trupă de teatru poate funcţiona şi cu posturi descompletate! La fel şi în cazul mass-media, măsurile preconizate vor crea reale disfuncţionalităţi care vor afecta activitatea lucrătorilor din acest strategic domeniu, dar şi dreptul publicului la informare”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, delegaţii prezenţi la Consiliul Naţional FAIR-MediaSind au luat act şi de elaborarea şi transmiterea de către conducerea Ministerului Culturii către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a proiectului anexei 3 – Cultură din Legea Salarizării Unitare „fără nicio consultare reală cu organizaţia noastră şi fără să se ţină cont de propunerile transmise de Federaţia FAIR-MediaSind încă din luna martie 2023”.

Propunerile Ministerului Culturii privind anexa 3 din Legea Salarizării generează importante retrogradări şi diminuări salariale, precum şi discriminări între diferite categorii de lucrători şi instituţii din domeniu.

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind mai anunţă că va sesiza instituţiile internaţionale şi europene faţă de politica anticulturală a Guvernului.

Distribuie informația
Alte știri