Se vor putea cumpăra acțiuni la Hidroelectrica, după listarea companiei la BVB. Vezi de când

Foto: energy-center.ro

Compania Hidroelectrica a anunțat listarea la Bursa de Valori București. Este principalul producător de energie din România, astfel că vânzarea de acțiuni, care va avea loc în iulie, va fi cea mai mare din istorie.

Din iulie, oricine va putea cumpăra acțiuni la Hidroelectrica, după listarea companiei.

19.94 % dintre acțiuni vor fi tranzacționate la Bursa de Valori București, adică cât este pachetul Fondului Proprietatea. Statul nu va vinde nicio acțiune și va rămâne acționar majoritar.

Înființată în 2000, compania Hidroelectrica a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ultimii ani și a ajuns principalul producător și furnizor de energie din România. Asigură până la 30% din producția de energie electrică a țării, 100% din surse regenerabile, cu 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian, fiind un jucător important și pe plan european.

Veniturile Hidroelectrica au crescut de aproape 3 ori, de la 3,8 miliarde de lei în 2020, la 9,4 miliarde în 2022. La fel și profiturile, de la 1,5 miliarde, la aproape 4 miliarde și jumătate de lei, în același interval.

Distribuie informația
Alte știri