Seară cu aromă de Crăciun la Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău

Crăciunul e despre iubire, zâmbete, colinde şi timp împreună! Crăciunul aduce oamenii împreună și le dă tuturor ocazia să împărtășească momente unice. Timpul împreună e cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla și nimic pe lume nu-l poate înlocui ca valoare.

Marți, 18 decembrie 2018 s-a petrecut magia! Chira Brîndușa, Dragoș Olimpia și Prada Alina, membre ale Asociației ZILE COLORATE, au organizat o seară cu aromă de Crăciun în cadrul Liceului Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău. La atelierele de Crăciun pentru copii, de decorat turtă dulce, globuri, confecționat felicitări, decorațiuni de Crăciun și pictură pe sticlă, copiii și-au testat imaginația, creativitatea, simțul estetic și îndemânarea.

Întreaga poveste a fost completată de aroma de cozonac, turtă dulce, ciocolată caldă și ceai. 300 de candele așternute pe zăpadă au luminat fețele îmbujorate ale copiilor, iar colindele au răsunat din glasurile lor pure și cristaline, aducând o mare bucurie în sufletele celor prezenti.

O atmosferă de poveste, o poveste frumoasă cu 100 de suflete unite prin zâmbete, colinde și emoție! Mulțumim din suflet celor care au fost alături de noi și au dorit să petrecem timp împreună: copii, voluntari, oameni care au ales să dăruiască și să fie părtași la bucuria noastră!

Asociația ZILE COLORATE

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri