Seară de vis, cu adevărat specială, oferită de Premianți Kiwanis Art

Asociația Kiwanis Art Oradea, membru al organizației globale Kiwanis International, a organizat la Filarmonica de Stat Oradea, un concert de gală susținut de premianții Asociației.

Kiwanis și-a propus încă de la înființare (2010) să identifice și să sprijine copiii și tinerii orădeni talentați. Sprijinul este material- burse, premii, dar mai ales unul moral – de promovare și de impunere în conștiința concetățenilor a talentelor locale, a vârfurilor acestora. Premiile de Excelență Kiwanis Art, acordate din primul an de la înființare, i-au răsplătit pe cei mai talentați, mai serioși și mai perseverenți artiști tineri- muzicieni sau plasticieni.

Pentru membrele clubului, a fost o seară specială – a împlinirii mai multor vise. Visul la care doamnele din club nu au renunțat, în ciuda unor tentative anterioare eșuate, a fost să îi aducă acasă în concert pe tinerii pe care i-a premiat an de an începând cu 2011, la un an de la înființare.

Dar sunt și visele tinerilor artiști. Visul din copilărie al unei violoniste( Andrada Ciupeiu) de a-l interpreta pe Chausson, nu doar acasă, ci cu o orchestră alături; visul unei soprane, Maria Duțu de a cânta ca solistă cu o orchestră. Visul altei soprane, Larisa Ștefan care, după ce a cântat la Cairo și Barcelona își dorea să revină în orașul studenției și pentru asta a luat avion, mașină, tren. Visul unui pianist, Bogdan Bohuș care se simte împlinit de fiecare dată când cântă la Oradea, acasă. Cel al unui tenor, Ștefan von Korch care, după experiențe multiple pe scene depărtate se simte fericit să revină în orașul în care a făcut liceul de muzică. Visul unui tânăr și generos dirijor, Flavius Filip de a-i ajuta pe confrații și mai tineri să se producă pe o scenă care devine tot mai prezentă în viața orădenilor!

A fost o seară de vis cu adevărat specială.

„Visăm în continuare să putem aduce cât mai mulți dintre laureații Premiului de Excelență Kiwanis Art să cânte acasă! Și nu numai pe ei, ci pe mulți alți tineri muzicieni talentați care au studiat în centre mai depărtate și care visează să cânte la Oradea, să cânte ACASĂ!!”, au afirmat la final membrele din conducerea asociației.

Distribuie informația
Alte știri