Seceta a afectat culturi pe 64.000 de hectare în Bihor. Prefectul Dumitru Țiplea solicită primarilor implicarea în verificarea dosarelor de despăgubiri pentru fermieri

În videoconferința lunară cu primarii bihoreni, desfășurată astăzi, 15 septembrie, prefectul Dumitru Țiplea a evidențiat faptul că seceta pedologică din acest an a afectat la nivelul județului Bihor, conform sesizărilor venite de la agricultori, cca 64.000 de hectare din totalul de cca 150.000 de hectare cu culturi de primăvară. Pentru ca fondurile pentru despăgubiri să poată fi cuprinse în cadrul unei eventuale rectificări bugetare din această toamnă, ritmul verificărilor în teren a pagubelor trebuie accelerat.

Conform Ordinului comun al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020 privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, în data de 24 iunie a fost înființată prin ordin de prefect o comisie cu rolul de a întocmi procese verbale de constatare a pagubelor, în vederea solicitării de despăgubiri din partea Guvernului României.

Datorită suprafețelor mari afectate de secetă, practic cele mai extinse de când se face acest tip de monitorizare, echipele mixte alcătuite din reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bihor și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale (UAT), au verificat în teren, până în prezent, cca 15.000 de hectare din cele 64.000 de hectare afectate de secetă

Prezent la ședință, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, Nicolae Hodișan, a propus ca, pentru a eficientiza procesul de verificare, reprezentanții UAT-rilor să precompleteze procesele verbale de constatare a pagubelor cu datele de identificare a UAT-urilor, datele de identificare a solicitantului și datele de identificare a parcelelor afectate, urmând ca în teren să fie verificat și completat gradul de afectare al parcelelor respective.

Prefectul Dumitru Țiplea a subliniat faptul că „seceta pedologică a afectat o suprafață agricolă foarte mare din județul Bihor și mai avem maxim o lună pentru a evalua pagubele în teren. Trebuie să închidem verificările la timp, pentru că altfel fermierii vor fi în imposibilitate de a primi despăgubirile pentru secetă, iar comunitățile vor avea de suferit.”

Reamintim că Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis în perioada mai – iulie a.c., în atenția primarilor bihoreni, o serie de circulare cu informații asupra procedurilor pe care fermierii bihoreni afectați de seceta pedologică trebuie să le urmeze pentru a obține despăgubiri.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri