Senatorul Cornel Popa il ia la rost pe ministrul Educatiei din cauza salariilor profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, filiala Bihor, trage un semnal de alarmă şi spune că banii nu vor ajunge luna aceasta pentru toți angajații din sistem. La nivelul județului  există un procent de 90% pentru învățământul de masă şi 95% pentru învățământul special, sustine parlamentarul bihorean, Cornel Popa

Deși li s-a promis că salariile pe aprilie vor fi virate înainte de Paști, această promisiune a fost încălcată. Acum constatăm că nici măririle salariale nu pot fi respectate, fondul de salarii fiind insuficient pentru a acoperi sumele în întregime„,  arata liberalul intr-o intrebare adresata ministrului Educatiei Valentin Popa.

 Vă întreb, așadar, cum este posibil ca Ministerul Educației Naționale să nu fi prevăzut aceste sume? Chiar nu ați știut din timp cât să majorați fondul de salarii pentru a le acoperi în întregime?

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri