Seniorii orașului, invitați la activitățile de socializare ale Centrelor Sociale Multifuncționale din cartiere / Vezi programul acestora

Direcția de Asistență Socială Oradea continuă să asigure prin Centrele Sociale Multifuncționale din cartiere, activități care să vină în întâmpinarea nevoii de socializare, în primul rând a seniorilor. Fie că este vorba de o activitate de informare efectuată în colaborare cu Poliția Română, fie o activitate de prevenție (monitorizarea tensiunii arteriale și a altor simptome specifice unor boli grave) pe care le organizăm în colaborare cu alte instituții și cu personal de specialitate, fie activități de socializare (organizare de zi de naștere, ateliere de creație) sau doar petrecere a timpului liber (competiție de rummy, lectura ziarelor locale), ne bucurăm că suntem gazdele de zi cu zi ale seniorilor din comunitate și nu numai.

Faptul că petrecem timp de calitate împreună ne aduce și „recompense”, pentru că beneficiarii noștri cu spirit de inițiativă sunt buni gospodari și au amenajat un spațiu verde prin plantare de flori la Centrul Multifuncțional din Rogerius de lângă Orășelul Copiilor, care va încânta privirea în sezonul cald. Mai mult, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, ne îngrijim ca în perioada verii, acolo unde locația permite, să amenajăm locuri de relaxare cu bănci și spații verzi în proximitatea centrelor, pentru a organiza activități și în spațiu deschis.

,,Invităm seniorii din cartiere să viziteze și să frecventeze aceste centre multifuncționale,  unde pot socializa și participa la o serie de activități specifice pe diverse teme de interes. Împreună cu ei  vom organiza, în perioada următoare, câteva vizite la obiective turistice și culturale din oraș, asigurându-ne că prevenim astfel izolarea lor și îi ajutăm să petreacă câteva ore de calitate pe zi împreună”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.

Programul centrelor:

– str. Nufărului nr.47, bl D111 –  Centrul Social Multifuncţional „Nufărul”, program zilnic de luni până vineri de la 9.00  la 17.00;

– Aleea Cazaban nr.52/A – Centrul Social Multifuncţional „Ioşia l”, program zilnic de luni până vineri de la 9.00  la 17.00;

– str. Ep. Ioan Suciu nr.1, bl ZP1 – Centrul Social Multifuncţional „Rogerius ll”, program zilnic de luni până vineri de la 8.00 la 16.00;

– Aleea Călinului nr.9 – Centrul Social Multifuncţional „Ioşia ll”, program luni și miercuri de la 10.00 la 18.00, marți, joi și vineri de la 8.00 – 16.00.

Distribuie informația
Alte știri