Sfânta Maria Mică, sărbătoare atât pentru catolici cât şi pentru ortodocși

Pe 8 septembrie este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creștinătății. Cu acest prilej se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite.

Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nașterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David si a Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei) de a avea un copil. Bătrâni, cu frica si cu credința in Dumnezeu, asupriți si considerați blestemați din cauza ca nu puteau avea un copil, Ioachim si Ana s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu sa le dăruiască un copil. Ana a fost binecuvântată de Dumnezeu, îngerul Gavriil înștiințând-l de minunea care va veni. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru milostenia pe care le-a arătat-o, de la vârsta de 3 ani si pana la 9 ani, fetită ce va purta numele de Maria este dusa la Templu.

În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.

Distribuie informația
Alte știri