Sfântul Vasile cel Mare, „păzitor de duhuri rele”, sărbătorit pe 1 ianuarie

Foto: identitatea.ro

Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. Provenea dintr-o familie creştină binecunoscută – tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi.

O mare atenţie a acordat Sfântul Vasile săracilor şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Dragostea sa faţă de semeni s-a concretizat mai ales în aşezământul filantropic, numit de credincioşi Vasiliada. Acest aşezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunaţi cei înfometaţi şi abandonaţi, spre a fi hrăniţi. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală îşi avea rezervată clădirea şi personalul necesar pentru îngrijire.

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul „basileios”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

În tradiţia populară, în ziua de Sfântul Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul.

Astfel, în prima zi a noului An, urăm ”La mulți ani” de două ori celor care poartă numele Sfântului Vasile Cel Mare.

Distribuie informația
Alte știri