Silviu Dehelean: Campania internă USR Bihor de desemnare a candidaților pentru alegerile locale din anul 2020 este în plină desfășurare

USR Bihor invită orădenii și bihorenii să acceseze site-ul www.bihor.usr.ro pentru a-i cunoaște și a-i vota pe cei înscriși până la acest moment în campania internă de desemnare a candidaților pentru Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean Bihor la alegerile locale de anul viitor. În această campanie internă se mai pot înscrie participanți până în data de 25 noiembrie, urmând ca votul final al membrilor USR Oradea și USR Bihor să desemneze candidații în data de 6 decembrie 2019. Competiția internă este deschisă tuturor membrilor USR conform statutului organizației și regulamentului campaniei. Persoanele care nu au calitatea de membru al USR, vor trebui să obțină statutul de membru USR Bihor, până la momentul transmiterii documentelor. Ambele documente pot fi consultate pe site-ul filialei județene a Uniunii Salvați România.

De cele mai multe ori, partidele politice își desemnează candidații care le vor reprezenta într-un mod netransparent, prin negocieri directe făcute “în spatele scenei”, în funcție de relații și interese personale. Acest mod de a face politică, care încurajează promovarea clientelei politice și a unor persoane incompetente pentru funcțiile publice, trebuie să fie schimbat cât mai curând. USR Bihor își asumă, pentru prima dată în politica bihoreană, demararea unui proces de consultare publică pentru desemnarea candidaților care vor candida pe listele pentru Consiliul Local Oradea și pentru Consiliul Județean Bihor în anul 2020.

Cunoașterea candidaților și a soluțiilor pentru Oradea și pentru Bihor trebuie făcută din timp, pentru simplul fapt că așa este normal și firesc. Orădenii trebuie să cunoască persoanele care vor candida pentru a deveni consilieri locali și județeni deoarece de competența și buna credință a acestor persoane vor depinde serviciile publice care influențează viața comunității. Desemnarea prin alegeri primare a candidaților susținuți de USR Bihor și USR Oradea reprezintă o ruptură față de vechile cutume, față de un sistem care a eșuat. Credem că soluțiile de succes pot fi construite doar în jurul unei echipe de consilieri competenți și a unui program profesionist.

Desemnarea viitorilor consilieri se va face prin competiție și dezbateri la care vor avea acces toți bihorenii. Ne dorim să cunoașteți cât mai multe despre candidații USR, programul și soluțiile propuse. Pentru acest lucru, procesul de alegere a candidaților noștri va fi deschis și transparent publicului, presei, societății civile. Oricine va putea urmări competiția internă și va putea participa la dezbaterile pentru desemnarea candidaților.
Silviu Dehelean
Presedinte USR Bihor

Distribuie informația
Alte știri