Silviu Dehelean: Cât de mult îi interesează pe europeni problemă corupției. Soluțiile reuniunii CERT

Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice, a participat, la finele săptămânii trecute, la evenimentul Central European Round Table, desfășurat la Viena din inițiativa europarlamentarului austriac Monika Vana. Alături de participanți din 14 țări central și est-europene, la Central European Round Table din partea României a fost invitată Uniunea Salvați România, reprezentată de deputatul Silviu Dehelean.

”Cu toate tarele politicii actuale, România are încă avantajul unei opoziții parlamentare reale și autentice. Colegii din partidele europene au indicat USR drept o forță de opoziție vizibilă și le mulțumim pentru recunoaștere. În Polonia sau Ungaria, de exemplu, Puterea beneficiază de sprijinul unei largi părți din populație, iar opoziția e destul slabă și divizată.

Printre aspectele dezbătute s-a remarcat constatarea că, în acest moment, Uniunea Europeană nu are niciun mecanism de intervenție politică, iar liderii autoritari – modelele lui Liviu Dragnea- nu pot fi combătuti decât prin vot. Concluzia a fost că statul de drept nu poate fi apărat decât din țară. Uniunea Europeană poate atrage atenția, dar nu are la îndemână instrumente eficiente prin care să poată impune sancțiuni reale.

Temă corupției a fost extrem de prezentă în dezbatere iar dintre soluțiile identificate aș menționa: implementarea unui mecanism de evaluare a indicelui de corupție la nivelul fiecărui stat membru UE; mai mulți politicieni consideră că MCV ar trebui extins pentru toate statele membre și candidate; ”Whistleblowerii” (adică avertizorii de integritate) ar trebui protejați, inclusiv prin mecanisme instituționale (în ciuda retoricii unor politicieni speriați de lupta anticorupție, avertizorii de integritate nu au nimic în comun cu informatorii fostelor structuri de securitate, iar sesizarea unor infracțiuni nu înseamnă încălcarea unor drepturi sau libertăți). Contrar retoricii tot mai agresive a unor oameni politici cu probleme penale, nu există dreptul politicianului sau al funcționarului să fure.

În numele USR, am prezentat proiectele noastre în care, alături de societatea civilă și alte partide politice, am implicat societatea prin campanii de strângere de semnături: Fără penali și Oameni noi – două dintre mijloacele prin care credem că putem însănătoși piața politică: scoțându-i din funcții pe corupți și aducând oameni proaspeți”, a precizat Dehelean.

Distribuie informația
Alte știri