Silviu Dehelean: Românii au demonstrat că PSD le controlează doar banii, nu și mintea

Deputatul Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, a comentat rezultatele referendumului din 6-7 octombrie, arătând că USR a fost singura formațiune care s-a poziționat corect în raport cu opțiunea celor mai mulți români și că prezența scăzută a fost cel mai tăios mesaj civic din ultimii ani. Neîntrunirea cvorumului în cazul unui referendum întins pe două zile, susține Dehelean, a fost un gest-simbol împotriva infractorilor din politică și a temelor false promovate de aceștia.

”Referendumul de sâmbătă și duminică a fost într-adevăr și despre familie, nu doar despre drepturile și libertățile pe care o grupare a încercat să le restrângă. Căci în ultimele două zile s-a resimțit absența de la vot a familiilor, tradiționale și moderne, care au alte priorități decât cele impuse ca subiect de referendum de o organizație în parteneriat cu partidele politice. Familiile din România sunt preocupate de un sistem sanitar funcțional, de o educație adaptată realității, de proiecte de infrastructură care să permită exercitatea dreptului la libera circulație și, în general, de toate acele chestiuni care în lumea civilizată a Vestului reprezintă normalitatea-adevărată normalitate! – a secolului în care trăim.

În România, în schimb, s-a încercat confiscarea ideii de normalitate de către cei cu o agendă limitată. Normalitatea, contrar propagandei din ultimele luni, înseamnă spitale igenizate, școli cu grup sanitar adecvat și demnitari cu un cazier curat.

Apoi, cetățenii au stat acasă și dintr-un alt motiv: pentru a demonstra partidelor politice că voturile pe care guvernează astăzi nu au însemnat niciodată un mandat în alb sau încredere nelimitată. Sigur că majoritatea PSD+ALDE are peste 50% dintre parlamentari și, deci, poate guverna, însă weekendul acesta românii au demonstrat cât valorează îndemnul acestor politicieni și partide. Sâmbătă și duminică, românii au exemplificat câtă încredere au în sfaturile celor care i-au somat să voteze o temă falsă.

E dezamăgitor pentru partidul-aproape-stat care credea că poate controla și mintea, nu doar finanțele acestei națiuni. Dar e probabil cel mai îmbucurător semnal, căci urmează doi ani electorali în care românii pot decide din nou ce vor”, a conchis deputatul Silviu Dehelean.

Distribuie informația
Alte știri