Silviu Dehelean: USR elimină ultimele bariere de acces în politică

Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor, a depus un proiect de lege care elimină una dintre ultimele bariere ridicate de vechile partide pentru a bloca accesul cetățenilor în politică. Este vorba despre obligativitatea partidelor politice de a participa la două tururi de alegeri consecutive, sub sancțiunea dizolvării.

În baza acestei prevederi, Ministerul Public a solicitat desființarea a 15 partide politice, printre care și partidul local POL de la Târgu Mureș.

USR crede că cetățenii trebuie să aibă mai multe opțiuni politice din care să aleagă. Înființarea USR a fost posibilă pentru că niște oameni din societatea civilă au luptat ani de zile pentru demolarea barierelor de intrare în politică. Și au reușit, prin consecvență și presiune constantă să schimbe legile și să ușureze înființarea de noi partide politice.

“USR a intrat în politică și cu acest obiectiv: să ridicăm barierele, să democratizăm viața politică, să schimbăm modul în care se face politica în România. Chiar dacă astăzi USR e un partid mare, cu structuri și alesi locali, nu uităm ce ne-am asumat de la înființare, în 2016.

Nu sunt un adept al bipartitismului mai ales când văd cât rău poate face dominația a două partide mari care au doar trei “valori”: corupția, oportunismul politic și traseismul. Până în 2016 legile erau făcute în așa fel încât nu se putea înființa niciun partid nou dacă nu exista un interes al sistemului politic”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean.

Biroul de presă al deputatului USR Silviu Dehelean

Distribuie pentru prietenii tăi:
Alte știri