Simona Halep face istorie la Paris și câștigă primul Grand Slam din carieră

Aflată la a treia finală în Open-ul Francez, Simona Halep și-a trecut în cont primul turneu de MARE ȘLEM din palmares.

Numărul unu în lume a avut o revenire spectaculoasă în finala cu Sloane Stephens, cap de serie nr. 10, pe care a învins-o în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1. Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.

În urmă cu 10 ani, Simona Halep juca și câștiga tot pe terenul Philippe Chatrier din Paris Roland Garros-ul la junioare.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor. A fost minunat. În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraş special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei”, a spus Halep, pe teren, imediat după încheierea finalei cu americanca Sloane Stephens.

Distribuie informația
Alte știri