Sindicatele din Sănătate renunţă la grevă

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat că au decis să renunţe la organizarea grevei generale care era programată în 11 mai, după ce s-a semnat un acord cu Executivul.

Acesta prevede:
– acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018, suma compensatorie urmând să acopere integral diferenţa.
– păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
– crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
– excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017.
– reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
– reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.
– echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical. Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

Distribuie informația
Alte știri