Slujbă de mulţumire în biserici, în 24 ianuarie: Timp de un minut, clopotele vor răsuna în întreaga țară

Vor fi oficiate slujbe de mulțumire în toate bisericile din Patriarhia Română și vor fi pomeniți cei care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat.

Cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română anunță programul prin care punctează aniversar acest important eveniment.

Ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia constituie un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
 

Distribuie informația

Sogema face angajări. Se caută muncitori calificați și necalificați pentru croit, călcat, cusut cu mașina și cusut manual. Informații suplimentare la numerele de telefon: 0359412081 și 0773964846

Alte știri