Societatea Parcuri Industriale Bihor s-a transformat în această săptămână în societate pe acțiuni. Această decizie a fost luată pentru a respecta prevederile ordonanței 109 din 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Din această săptămână, oraşul Săcueni este unul dintre acţionarii companiei Parcuri Industriale Bihor SA. Procentele deținute sunt următoarele: Consiliul Județean Bihor 61,93%; Comuna Tileagd 29,23%; Orașul Săcueni 8,83%.
Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor a precizat că ”adoptarea acestei forme juridice, specifică firmelor de interes public specializate pe administrarea parcurilor industriale, va facilita crearea condițiilor de infrastructură optimă pentru atragerea companiilor interesate de a investi în Bihor”.