Accident grav în Austria, produs de un șofer român care transporta 15 migranți într-un vehicul cu 7 locuri

Foto: rotalianul.com

Un șofer român în vârstă de 43 de ani a fost arestat în dimineața zilei de duminică, 18 septembrie 2022, după ce mașina pe care o conducea pe drumul austriac L205 a derapat din cauza vitezei excesive între localitățile Wallern și Apetlon (landul Burgenland) și s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului.

Potrivit Centrului de Securitate de Stat Burgenland, citat de Kronen Zeitung, 16 persoane au fost rănite, dintre care două grav. Au fost dislocate două elicoptere de ambulanță.


„Șoferul român a fugit pentru a nu fi oprit de o patrulă a armatei federale și a condus spre Apetlon cu viteză excesivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Helmut Marban. Accidentul s-a produs într-o curbă la stânga chiar înainte de Villa Vita.


Totul s-a petrecut cu puțin timp înainte de ora 6:30 pe L205, nu departe de granița cu Ungaria. Potrivit lui Marban, patrula armatei a observat un vehicul suspect, așa că militarii au vrut să oprească vehiculul.

În vehicul, care avea numai șapte locuri și numere de înmatriculare românești, erau înghesuiți șoferul și alți 15 bărbați, refugiați din India, Pakistan și Afganistan. Datorită vitezei excesive, vehiculul n-a mai putut fi controlat și a ieșit de pe carosabil, oprindu-se într-un copac. Soldații au oferit primul ajutor, a spus poliția.

12 pasageri au fost transportați la clinicile din Kittsee și Hainburg din Austria Inferioară și la secțiile de Urgențe ale spitalelor din Frauenkirchen și Wiener Neustadt din Austria Inferioară, cu răni ușoare. Alte două persoane rănite ușor au fost tratate în ambulatoriu la spitalul Eisenstadt.

De asemenea, elicopterul de salvare „Christophorus 3” a transportat un bărbat cu leziuni grave la spitalul Eisenstadt, în timp ce o altă persoană grav rănită a fost transportată la spitalul Wiener Neustadt de către elicopterul„Christophorus 9”.

Mașina avariată a fost ridicată de o firmă de tractări și pusă sub sechestru. Pe lângă elicoptere, au mai fost dislocate 11 patrule de poliție, 47 de pompieri de la brigăzile din Pamhagen și Apetlon și șase ambulanțe.

Sursa: rotalianul.com

Distribuie informația
Alte știri