Soferi mai responsabili. 52 de accidente rutiere au avut loc în minivacanţa de Paşte, mai puţine decât în 2015

MAI a facut bilantul interventiilor din zilele de Paste. În minivacanţa au avut loc doar 52 de accidente rutiere, mai puţine faţă de 2015 când au fost înregistrate 75. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, au fost înregistrate un caz de faptă comisă cu violenţă şi un caz de omor, faţă de şase în 2015 şi câte două în 2014 şi 2013. Totodată, reprezentantul MAI a precizat că şi cazurile de tâlhărie au fost în scădere cu 34% faţă de Paştele din 2012.

“În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, în aceste zile au fost înregistrate mai puţine accidente de circulaţie – numai 52, faţă de 75 în 2015, 72 în 2012 şi 82 în 2011. Şi numărul persoanelor rănite în accidente este sub media ultimilor ani, respectiv, 51 de răniţi, faţă de 66 în 2015, 71 în 2012 şi 78 în 2011. În urma accidentelor rutiere şi-au pierdut viaţa 11 persoane, similar cu situaţia din 2014 şi 2012, în condiţiile în care anul trecut au fost 15 decese, iar în anul 2011, 17”, a mai precizat Monica Dajbog.

Pentru sărbătorile pascale, MAI a avut în stradă peste 29.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră.

Distribuie informația
Alte știri